Inel argintiu oval, cu muguri de măr sălbatic, pe fond verde
48,00 lei
Inelul conține flori naturale presate. Sunt muguri de flori de măr sălbatic (malus sylvestris), fixați în rășină. Merele săbatice sau merele pădurețe cresc, multe și mărunte, în mănunchiuri, în pom. Așa sunt și florile: cresc în mănunchiuri, dese, roșiatice. Noi le pândim și culegem primăvara devreme, înainte de a înflori și, astfel, ne aprovizionăm pentru tot anul cu minunății de muguri.
Inelul face parte din colecția ”flowers by artipic”.
Descriere
Acesta este un produs lucrat manual. Produsul din imagine nu mai este pe stoc. Vom lucra un altul pentru dumneavoastră. Vom folosi același tip de flori, însă, deoarece nu există două flori identice, nici produsul nou creat nu va fi exact la fel cu acela din poză. Diferențele dintre produsul din foto și cel care ajunge la dumneavoastră nu sunt greșeli, ci dovezi ale faptului că produsele sunt lucrate manual și ideea nu este să copiem exact un produs, ci să dăm viață unuia nou, cu particularitățile lui. Lucrăm cu rășină, pe care o turnăm în două straturi și este nevoie de timp pentru a se întări fiecare strat, așadar timpul de livrare este între 3-6 zile lucrătoare. Din toate aceste motive, vă veți putea bucura de un produs creat de noi special pentru dumneavoastră.
Rășina este foarte rezistentă, nu se sparge, se toarnă când e lichidă, apoi se întărește și, practic, păstrează așa cum sunt elementele așezate înăuntru, care rămân în bijuterie expuse ca într-o vitrină.
Inelul este reglabil. Verificați dimensiunile, eventual măsurați cu o riglă. Suportul metalic este un aliaj de metale comune, care se păstrează foarte bine în timp. Nu conține nichel. Folosim vopsele acrilice și rășină expoxidică ecologică. Vă rugăm să citiți în partea de jos a paginii despre condițiile de păstrare a produselor.
Cod produs: INMMAROVVE1
Informații suplimentare
Culoare fundal | |
---|---|
Culoare metal | |
Dimensiune | |
Formă |
Produse recomandate
Cercei argintii ovali, cu muguri de măr sălbatic, pe fond verde
Cerceii conțin muguri de flori de măr sălbatic (Malus sylvestris), fixați în rășină. Merele săbatice sau merele pădurețe cresc, multe și mărunte, în mănunchiuri, în pom. Așa sunt și florile: cresc în mănunchiuri, dese, roșiatice. Noi le pândim și culegem primăvara devreme, înainte de a înflori și, astfel, ne aprovizionăm pentru tot anul cu minunății de muguri.
Cerceii fac parte din colecția ”flowers by artipic”.

43,00 leiCitește mai mult
Broșă argintie ovală, cu muguri de măr sălbatic, pe fond verde
Broșa conține muguri de flori de măr sălbatic (Malus sylvestris), fixate în rășină. Merele săbatice sau merele pădurețe cresc, multe și mărunte, în mănunchiuri, în pom. Așa sunt și florile: cresc în mănunchiuri, dese, roșiatice. Noi le pândim și culegem primăvara devreme, înainte de a înflori și, astfel, ne aprovizionăm pentru tot anul cu minunății de muguri.
Broșa face parte din colecția ”flowers by artipic”.

48,00 leiCitește mai mult
Pandantiv argintiu oval, cu muguri de măr sălbatic, pe fond verde
Pandantivul conține flori naturale presate. Sunt muguri de flori de măr sălbatic (malus sylvestris), fixați în rășină. Merele săbatice sau merele pădurețe cresc, multe și mărunte, în mănunchiuri, în pom. Așa sunt și florile: cresc în mănunchiuri, dese, roșiatice. Noi le pândim și culegem primăvara devreme, înainte de a înflori și, astfel, ne aprovizionăm pentru tot anul cu minunății de muguri.
Pandantivul face parte din colecția ”flowers by artipic”.

53,00 leiCitește mai mult
Brățară argintie ovală, cu muguri de măr sălbatic, pe fond verde
Brățara conține muguri de flori de măr sălbatic (Malus sylvestris), fixate în rășină. Merele săbatice sau merele pădurețe cresc, multe și mărunte, în mănunchiuri, în pom. Așa sunt și florile: cresc în mănunchiuri, dese, roșiatice. Noi le pândim și culegem primăvara devreme, înainte de a înflori și, astfel, ne aprovizionăm pentru tot anul cu minunății de muguri.
Brățara face parte din colecția ”flowers by artipic”.

63,00 leiCitește mai mult
Produse asemănătoare
Inel argintiu oval, cu flori de lemn-câinesc, pe fond turcoaz închis
Inelul conține flori naturale presate – ligustrum ovalifolium, fixate în rășină. Sunt flori ale unui arbust înrudit cu liliacul și frasinul (și, într-adevăr, seamănă cu amândouă), cunoscut la noi sub numele de lemn-câinesc, care e folosit de cele mai multe ori drept gard viu. Noi le culegem uneori când încep să înflorească și sunt albe, alteori mai târziu, când capătă diverse nuanțe de maro și le transformăm în piese cu un aer vintage.
Inelul face parte din colecția ”flowers by artipic”.
Inel argintiu oval, cu flori de lemn-câinesc, pe fond turcoaz închis
Inelul conține flori naturale presate – ligustrum ovalifolium, fixate în rășină. Sunt flori ale unui arbust înrudit cu liliacul și frasinul (și, într-adevăr, seamănă cu amândouă), cunoscut la noi sub numele de lemn-câinesc, care e folosit de cele mai multe ori drept gard viu. Noi le culegem uneori când încep să înflorească și sunt albe, alteori mai târziu, când capătă diverse nuanțe de maro și le transformăm în piese cu un aer vintage.
Inelul face parte din colecția ”flowers by artipic”.
48,00 leiCitește mai mult
Inel bronz oval, cu mușchi de copac, pe fond galben-muștar
Inelul conține mușchi de copac, fixați în rășină. V-ați gândit vreodată, când ați trecut printr-un parc și, poate, ați călcat pe un covor de mușchi (sau briofite, cum se mai numesc), că pot da viață unei bijuterii? Vi s-a întâmplat ca, după o ploaie de vară, privirea să alunece o secundă pe un copac și să se aprindă un beculeț: ce ar fi dacă…? Nouă ni s-a întâmplat și, ei bine, așa ar fi.
Inelul face parte din colecția ”herbs by artipic”.

Inel bronz pătrat, cu flori de morcov sălbatic, pe fond portocaliu
Inelul conține flori naturale presate. Sunt flori de morcov sălbatic (daucus carota), care sunt fixate în rășină epoxidică. Le puteți vedea peste tot: pe marginile drumurilor, la câmpie, pe dealuri și în munți. Sunt flori de o delicatețe aparte, sub forma unui buchet mare care, la rândul lui, conține mai multe buchețele albe, imaculate și, parcă, dantelate.

Inel argintiu pătrat, cu floarea-miresei, pe fond turcoaz
Inelul conține conține flori naturale presate. Sunt flori de gypsophila paniculata, care sunt fixate în rășină epoxidică. Imaculată și atât de delicată, gypsophila paniculata este cunoscută la noi sub numele de floarea-miresei, cu siguranță datorită faptului că florile sale sunt albe. Cel mai mult nouă ne place numele care i s-a dat în engleză: baby’s breath (respirația bebelușului), care face referire la faptul că floarea este atât de delicată, încât poate fi comparată cu respirația unui bebeluș.
Inelul face parte din colecția ”flowers by artipic”

Inel bronz oval, cu frunze de chiparos de baltă, pe fond negru
Inelul conține frunze de chiparos de baltă (taxodium distichum), care sunt fixate în rășină epoxidică. Chiparosul de baltă este unul dintre puținele soiuri de conifere ale căror frunze își schimbă în totalitate culoarea toamna și apoi cad, la fel ca la speciile de foioase. Nouă ne place să le culegem toamna, când sunt sunt roșiatice-brune. Am descoperit întâmplător acest copac într-un singur loc din Timișoara, pe malul apei, și de atunci mergem acolo în fiecare toamnă să culegem frunze.
Inelul face parte din colecția ”leaves by artipic”.

Inel argintiu pătrat, cu piese de ceas, pe fond verde
Inelul conține piese autentice de ceas. Desfacem ceasurile, scoatem piesele, le sortăm și așezăm pe categorii. La fiecare produs, alegem și așezăm piesele de ceas, după pofta inimii, ba uneori și după formă și culoarea fundalului. Mai folosim și cadrane de ceas, dacă ne fac cu ochiul. Și, uite-așa, ceasurile capătă o nouă întrebuințare și prind din nou viață.
Inelul face parte din colecția ”steampunk by artipic”.

Inel bronz rotund, cu flori de soc, pe fond mov deschis
Inelul conține flori naturale presate. Sunt flori de soc (sambucus l.), care sunt fixate în rășină epoxidică. Florile și fructele de soc au fost folosite în medicina tradițională din cele mai vechi timpuri, ajutând în tratarea multor afecțiuni. Cine nu a cules niciodată, de pe marginea drumului sau dintr-un parc, flori de soc pentru a face socată? Ei bine, noi le culegem din alt motiv, căci, iată, atât de frumoase și bogat înmiresmate, florile de soc se pot transforma în minunate bijuterii.

Inel bronz pătrat, cu flori de cununiță mare, pe fond mov închis
Inelul conține flori naturale presate. Sunt flori de spiraea cantoniensis, care sunt fixate în rășină epoxidică. Floarea, cunoscută la noi sub numele de cununiță mare, este una dintre cele aproximativ 100 de specii de Rosaceae. Primăvara, când aceste flori înfloresc, arbuștii lor, plini de flori albe, mici, dar bogate, imaculate, par a fi ninși. Noi avem doi astfel de arbuști, iar primăvara, când înfloresc, par a fi niște sfere gigantice de zăpadă.